Trei victime ale accidentului din Bulgaria sunt internate la terapie intensivă la Floreasca. Ce spun medicii

Trei victime ale accidentului din Bulgaria sunt internate la terapie intensivă la Floreasca. Ce spun medicii
Sursa foto: MAI
Publicat: 07/08/2022, 14:21

Reprezentanții Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca au detaliat, duminică, starea românilor răniți în gravul accident care a avut loc în Bulgaria, în care trei conaționali și-au pierdut viața.

Pacienții politraumatizați din accidentul rutier din Bulgaria se mențin în stare gravă, în acest moment fiind stabili din punct de vedere al funcțiilor vitale, au transmis reprezentanții Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca.

Trei cetățeni români au murit în accidentul rutier în care a fost implicat un autocar, care venea din Turcia, lângă Veliko Târnovo, în Bulgaria, în noaptea de vineri spre sâmbătă. La bord se aflau 25 de pasageri, dintre care 7 cetățeni turci, iar restul români.

Cei cinci cetățeni români răniți în accident au fost preluați sâmbătă de personalul medical român. Ei au fost aduși cu elicopterele trimise de la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență.

Dintre cei cinci pacienți ajunși la Floreasca,

– 3 sunt internați în Secția de Terapie Intensivă, necesitând măsuri specifice acestei secții;

– 2 sunt internați în saloane postoperatorii (terapie intensivă intermediară).

„Echipele multidisciplinare compuse din medici de terapie intensivă, chirurgie generală, ortopedie, neurochirurgie îi supraveghează permanent pe acești pacienți, adaptând tratamentul în funcție de evoluția lor, inclusiv intervenții chirurgicale în zilele care urmează”, potrivit medicilor.

Accident fatal în Bulgaria / Sursa: Sozmedia

Date de contact pentru ajutor

În seara zilei de sâmbătă, zece cetățeni români, pasageri ai autocarului implicat în accidentul rutier de la Veliko Târnovo, nevătămați, au intrat pe teritoriul României fiind transportați cu un alt autocar al aceleași firme de transport, după cum a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Al doilea șofer al autocarului, cetățean român, a fost audiat și el în calitate de martor și urma să revină.

MAE precizează că, încă de la producerea accidentului, Ambasada României la Sofia a întreprins o serie de demersuri de asistență și protecția consulară specifice în astfel de situații, respectiv contactul cu autoritățile bulgare, deplasarea unei echipe consulare mobile la locul producerii accidentului, la unitatea medicală unde au fost internate persoanele rănite și la sediul organelor de poliție și procuratură care instrumentează cazul.

De asemenea, personalul consular a facilitat contactele și operațiunile de preluare a pacienților cetățeni români de către echipele medicale ale DSU/SMURD pentru a fi transportați în România pentru îngrijiri medicale. Nu în ultimul rând, reprezentanții misiunii diplomatice a României la Sofia au menținut contactul permanent cu responsabili medicali din România și membrii de familie ai cetățenilor români implicați în accident.

MAE reaminteşte că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal